CALENDAR

Lecţia cehă
2007-07-13 13:25:00

RADU PARASCHIVESCU - Movioleta

De ce a fost bună aducerea lui Dusan Uhrin Jr la Poli? Răspunsurile la această întrebare au fost în general cuminţi, dacă nu simpluţe: fiindcă ereditatea a înlesnit fluxul de fotbal dinspre tată spre fiu. Sau fiindcă Uhrin nu pricepe româneşte şi prin asta ia distanţă de cleveteli, insinuări şi otrăvuri susurate la ureche. Numai că am omis un lucru. Ceva important, poate chiar decisiv. Uhrin Jr vine din Cehia şi pare un excelent purtător al valorilor acestei ţări. E aşezat, tenace şi muncitor. Uhrin vine dintr-un loc unde escrocheria e îndiguită, iar valoarea încurajată.

Cehia a renăscut spectaculos tocmai fiindcă e populată de cine trebuie. Acolo nu locuiesc roboţi formataţi pentru trudă non-stop şi incapabili să se distreze, ci oameni care au contopit interesul personal cu binele comun. Fie şi din acest
punct de vedere, sosirea lui Uhrin la Timişoara merită salutată.


Şi chiar dacă sîrguinţa lui Uhrin riscă să treacă uneori drept obtuzitate, mai devreme sau mai tîrziu linia sa de comportament va aduce dividende. Zilele trecute multă lume s-a crucit aflînd că tehnicianul nu i-a permis lui Cosmin Contra să se antreneze cu Poli. Au existat mustăceli perplexe ("Exigenţă, dar nici aşa") sau ridicări contrariate din sprîncene. Destui patrioţi locali se vor fi indignat constatînd că stimatul lor concetăţean n-a fost lăsat să se amestece în structura unui antrenament în care - ce să vezi? - nu avea ce să caute.


Faptul poate părea secundar, dar nu e. Am fost atît de obişnuiţi să confundăm planurile şi să cedăm la primele avansuri ale diletantismului, încît un refuz perfect justificat ne tulbură şi ne împinge la judecăţi nedrepte. N-ar trebui. Uhrin nu a reacţionat contra lui Contra, ci a pus ordine în lucruri cu argumentele profesionistului. El ştie că are de ridicat o construcţie ambiţioasă, unde cea mai mică improvizaţie poate să surpe totul. Iar argumentul durabilităţii
îi dă dreptate lui Uhrin. în fond, Cehia e de două ori mai mică decît România, dar are de douăzeci de ori mai multe catedrale şi turnuri medievale.